Sudarea plasticului trebuie să cunoască doar două lucruri

Pentru a rezolva problema calității sudurii, nu este doar necesar să folosiți metoda de testare DOE pentru a optimiza parametrii, ci și mai important, să înțelegeți cei doi factori cheie care afectează sudarea - căldura și presiunea.

Pentru a facilita înțelegerea tuturor, iau ca exemplu sudarea cu plăci fierbinți aici. Procesul de sudare a plăcii fierbinți este pur și simplu că cele două părți sunt în contact cu placa de încălzire și suprafața piesei este încălzită și topită. Scoateți placa de încălzire și împingeți cele două părți împreună până când se lipesc una de cealaltă. Să aruncăm o privire la cum să controlăm căldura și presiunea în sudarea cu plăci fierbinți.

Procesele de sudare rămase, cum ar fi sudarea cu ultrasunete, sudarea prin frecare cu vibrații, sudarea cu laser, sudarea în infraroșu și sudarea cu gaz fierbinte, sunt în esență similare. Aceeași metodă de analiză poate fi folosită atunci când întâmpinați probleme.

1. Căldură

Aveți nevoie de un control precis al transferului de căldură către suprafețele lipite ale pieselor din plastic, făcându-le să devină semitopite. Prea puțină căldură, suprafața de sudură nu se va topi, fără rezistență și fără etanșare. Prea multă căldură arde materialele degradate, slăbindu-le proprietățile mecanice și etanșeitatea la aer. În procesul de sudare a plăcii fierbinți, puteți utiliza trei parametri principali pentru a controla căldura.

Temperatura plitei de încălzire >>> se referă la temperatura plitei de încălzire în contact cu partea din plastic. Termodinamica ne spune că, cu cât diferența de temperatură dintre placa de încălzire și partea din plastic este mai mare, cu atât transferul de căldură este mai rapid. Prin urmare, temperatura plăcii încălzite afectează viteza piesei încălzite.

Timpul de topire >>> este timpul de contact dintre partea din plastic și placa de încălzire. Cu cât piesa este în contact mai mult cu placa de încălzire, cu atât este nevoie de mai mult timp pentru ca căldura să pătrundă în suprafața lipită a piesei.

 

2. Presiune

Acum că suprafața lipită are suficientă căldură, trebuie să aplicați presiunea adecvată pe zona lipită. Dacă presiunea aplicată este prea mică, suprafețele topite nu se vor amesteca între ele și vor forma mai puține legături moleculare pe suprafața de sudură. Dacă împingeți prea tare, veți stoarce cea mai mare parte din materialul semi-topit, lăsând puțină legătură la sudură. Îi spunem „sudură la rece”. Există două moduri de a controla presiunea de sudare.

Controlul adâncimii >>> este potrivit pentru toate tipurile de procese de sudare. Teoria este simplă: cu cât adâncimea de sudură este mai mare, cu atât este mai mare presiunea la care este supusă componenta. Acest lucru se datorează faptului că temperatura materialului din îmbinarea sudată se răcește treptat odată cu adâncimea, astfel încât cu cât piesa este mai adâncă, cu atât presiunea este mai puternică.

Controlul forței>>> Controlul forței a fost realizat de la ascensiunea recentă a sudării cu plăci fierbinți cu servomotor. Cantitatea de forță necesară pentru sudarea corectă depinde de suprafața totală a îmbinării sudate. Piesele mai mari necesită mai multă forță. Cu cât piesa este mai mică, cu atât forța este mai mică.

Priviți-l este ușor, concentrați-vă doar pe căldură și stres. Desigur, ca orice, teoria este simplă, dar realitatea este foarte complicată și îi face pe oameni să se simtă rău. Dar rețineți că toți ceilalți factori care afectează lipirea se datorează efectelor directe sau indirecte ale acestor doi factori, ducând la modificări ale calității lipirii.